Programează
o întâlnire!

Caută
Close this search box.
Logo Pazo

Interviu cu arhitect Raluca Dofin de la Dofinteriors. Despre arhitectură, design interior și oameni care lucrează cu frumosul

“Frumosul ar trebui să ne înconjoare sub toate formele lui”, spune ori de câte ori are ocazia Raluca Dofin, arhitect specializat în design interior, omul care reușește să transforme idei și dorințe în realitate și care, printre altele, îi ajută pe ceilalți să-și creeze propriul lor “acasă”. Alături de Radu Dofin, Ralu a pus bazele unui studio de arhitectură și design interior, Dofinteriors, care în prezent se bucură de un portofoliu impresionant, fie că vorbim de amenajări de spații rezidențiale, showroom-uri sau spații de birouri. Acolo începe magia, iar cea din spatele ei este Ralu Dofin, pe care vă invităm să o cunoașteți prin intermediul acestui interviu. 

  • Cine este Raluca Dofin, mai departe de a fi arhitect? Cum te-ai descrie în câteva cuvinte?

Un suflet vesel și creativ, în căutare de frumos și sens în oameni, arhitectură și în viața de zi cu zi.

  • Cum ai ales să te specializezi în design interior? 

De când am fost conștientă de mine ca om, am vrut să fiu arhitect specializat pe design interior. Nu a fost vreun dubiu în asta. De mică aveam păreri despre amenajarea de interior a spațiilor în care oamenii își petrec cel mai mare timp din viață. Am simțit mereu că ceva mai presus decât mine mă cheamă să fac ceva legat de spațiul interior și am văzut asta ca pe o misiune pe care o am de îndeplinit, prin intermediul căreia aș putea să aduc valoare și să fac bine în lume. 

Am ales să studiez arhitectura pentru a avea o imagine amplă asupra impactului pe care urma să îl am la o scară mai mică, prin amenajările pe care aveam să le creez și să pun bazele serioase asupra părții tehnice din spatele frumosului vizibil creat. În facultate mi-am format vocabularul arhitectural, am înțeles importanța fiecărui detaliu, am descoperit istoria artei și a arhitecturii și am învățat cum să caut și să și găsesc inspirație în orice mă înconjoară. Am fost mereu curioasă despre modul în care spațiul impactează emoția și starea de spirit a oamenilor și mi-a fost ușor să găsesc soluții prin design și organizare pentru diverse probleme. Am văzut mereu că designul interior este o alegere de carieră plină de satisfacții și împliniri (pentru că până la urmă cui nu îi place să lucreze cu frumosul?) pentru cei ca mine, care au o pasiune pentru creativitate și o dorință de a avea un impact pozitiv asupra vieții oamenilor. Pentru mine, personal, designul este și o metodă de exprimare sufletească vizuală dincolo de cuvinte.

  • Cum a luat naștere Dofinteriors, compania de arhitectură și design interior pe care o deții?

Dofinteriors a venit ca un pas firesc în cariera mea, atunci când l-am cunoscut pe Radu și am decis că împreună avem tot ce ne trebuie pentru a ne aventura în propriul nostru business. 

  • Probabil este o întrebare pe care o primești sau o auzi destul de des: De ce să apelez la un specialist și să nu-mi amenajez eu casa sau biroul, pe cont propriu?

A avea o casă frumoasă, funcțională și personalizată pentru nevoile noastre este ceva la care aspirăm cu toții, dar de la dorință și până la a trăi real în acel spațiu este un drum lung. Pentru acest drum, alături de un arhitect sau designer de interior, procesul de la idee la realitate ar fi mai ușor și mai puțin stresant. 

Sfătuiesc pe oricine să apeleze la un specialist în domeniu deoarece îndrumarea unei persoane cu experiență și expertiză poate să ofere o perspectivă ghidată și cu mai puține riscuri pe care altfel nici nu știm că urmează să ni le asumăm. Mulți dintre clienții noștri apelează la serviciile noastre pentru că își doresc în primul rând să vizualizeze amenajarea unui spațiu interior înainte de a face investiția în el. Își doresc să vadă prin ochii unui profesionist potențialul spațiului pe care îl dețin, îmbinat cu dorințele lor, cu nevoile pe care le au, cu bugetul de investiție, cu lifestyle-ul la care aspiră, toate împreună combinate, astfel încât să rezulte niște imagini concrete pe care le pot vedea și la care să aspire ulterior. Pentru noi aici se întâmplă magia :). În această etapă din proiect, arhitectul sau designerul de interior își aplică toată librăria vizuală experimentată în ani de studiu al frumosului și caută cele mai eficiente și estetice soluții pentru a răspunde proiectului.

Un designer creează moodboard-uri cu mostre de țesături și de finisaje, astfel încât ceea ce este prezentat în imaginile 3D ale proiectului să fie și susținut tactil și concret. Este mult mai ușor și clar de înțeles designul fiecărui spațiu și modul în care toate materialele funcționează împreună având toate mostrele disponibile alăturate în același timp și în același tip de iluminat. Știm deja ce impact are lumina asupra unei culori sau a unui material și știm că, dacă acestea nu ar fi alăturate și privite în aceeași lumina, e foarte posibil să facem erori costisitoare. 

Un designer de interior nu va lăsa nimic la voia întâmplării. Fiecare obiect, priză, textura, lumină, culoare, așezare în spațiu sunt gândite și toate împreună contează. Până la urmă, ca și arhitecți sau designeri de interior, suntem conștienți de contribuția noastră la cea mai mare investiție financiară și emoțională într-un obiect, al fiecărui client. 

Unii oameni se îngrijorează că un designer de interior le va dicta cum ar trebui să arate casa lor, dar nu este deloc așa. Cele mai bune rezultate provin dintr-un proces colaborativ. Suntem aici pentru a ajuta oamenii să își creeze propriul lor “acasă” și evident că suntem aleși de ei dacă lor deja le place ceea ce noi am creat până în momentul alegerii. Portofoliul nostru de proiecte finalizate prezentate pe site-ul www.dofinteriors.com este o dovadă a implicării noastre și a capacității de a duce proiectele de la idee la realitate, lucru care ne oferă un vot de încredere încă de la începutul unei noi colaborări. Casa este o extensie a noastră. Pentru a o personaliza pentru fiecare familie în parte, ca designeri, trebuie să avem abilitatea de a înțelege oamenii care vor locui spațiul.

  • “Frumosul ar trebui să ne înconjoare sub toate formele lui”, obișnuiești să spui. Care este “frumosul” care ar trebui să înconjoare orice ființă umană? Care este “frumosul” tău, Raluca?

Frumosul prin ochii mei este strâns legat de emoții, de energie bună, de un impact vizual care aduce liniște și plăcere și în care te simți bine și fericit, este o promisiune a bunătății care încurajează tot ce este mai bun în noi. Frumosul meu în design interior este dat de lumină, de texturi plăcute la atingere, de forme plăcute ochiului, de materiale naturale care au viață și o poveste a lor, de culori neutre care nu se demodează niciodată și în care investiția este sustenabilă în timp deoarece sunt atemporale. 

  • Ai obținut de-a lungul timpului o serie de premii prestigioase pentru proiectele de design interior. Spune-ne puțin despre unul pe care îl consideri de referință pentru tine, ca arhitect, sau, altfel spus, e “de suflet”. 

Toate proiectele în care mă implic și pe care le gândesc sunt de suflet. În fiecare proiect îmi implic sufletul și las o parte din energia lui acolo… altfel nu l-aș face :).

  • Apropo de recunoașteri ale activității profesionale, știm că proiectul “Subtle Simplicity”, adică apartamentul de la Olimp, realizat de Dofinteriors, va face parte din Romanian Design Week Exhibition 2024, categoria Design Interior. Cum e să-ți expui munca alături de cele mai bune proiecte de arhitectură și design?

O mare bucurie și o dovadă de apreciere a ceea ce facem, de către specialiștii din domeniu.

  • Care sunt principalele surse de inspirație pentru tine atunci când abordezi un nou proiect de design interior?

Experiența personală este prima sursă de inspirație. Arta, dar și târgurile de design care se organizează anual în orașe precum Milano, Paris, Copenhaga, Barcelona sau Köln sunt o oază de inspirație pentru orice căutător de frumos. Plus sutele de reviste de specialitate răsfoite constant de-a lungul timpului :).

  • Ce sfaturi ai pentru cei care doresc să urmeze o carieră în arhitectură și design interior și cum crezi că se va schimba industria în viitorul apropiat?

Să fie mereu curioși, optimiști, perseverenți, empatici, să caute inspirație în orice și sș aibă încredere în ei și în viziunea lor unică :).

  • Pe final, te provocăm să “dai din casă”. Care sunt tendințele în materie de design interior și ce culori sau forme să ne așteptăm să vedem anul acesta? 

Tendințele în 2024 sunt despre quiet luxury. Atenția cade pe texturi luxoase și cu personalitate, pe lemnul natural și cald, pe catifele grele, pe accesorii din marmură, pe nuanțe nisipii și pământii și pe forme liniștite și curbe ale mobilierului. Interioarele vor spune mai multe despre noi și despre ceea ce iubim. Vom vedea tot mai mult un design personalizat atemporal. Finisajele tactile și pline de textură, care îmbătrânesc cu grație, vor fi preferate în detrimentul celor lucioase și noi

Dacă ți-a plăcut acest articol, te rugăm să-l distribui prietenilor:

Ultimele tendințe